Nimeni nu prea lauda la o masa piureul de cartofi. E unul din felurile care doar este acolo ca sa puna in evidenta preparatul principal. Intotdeauna friptura, carnatii, tocanita sau rulada -sau mielul in cazul de fata- incaseaza toate aprecierile. Nimeni nu prea vorbeste de consistenta, de textura, de aroma piureului de cartofi.
Nu exista piure al dente sau medium-well , nu prea auzi dezbateri pe marginea timpilor de fierbere, a modului de zdrobire, a adaosului de unt, smantana, lapte cald ori apa.
Toata lumea presupune ca piureul e la fel, etern si inamovibil, un pilon de nadejde al oricarei mese. Pastele, spre exemplu, beneficiaza de mult mai multa atentie si diversitate in abordare.
La fel si Feteasca Neagra, toata lumea crede ca o cunoaste: pruna afumata, magiun, tanini incisivi dar nu prea, culoare inchisa, textura indesata, eventual ajutata de ceva baric, alcool sa se simta. Si exista suficiente Fetesti Negre bune facute ca si mai sus. Insa din cand in cand e bine sa ne uitam si spre alte abordari -cum ar fi acest exemplar de la Cramele Minis, din 2013, cu DOC Dealurile Siriei. O crama mica, o zona marginasa si nu tocmai propice, o abordare inedita. Vinul e moale, suplu, cu tanini soft , cu note dominante de visina, cu o culoare stravezie, rest de zahar la limita de sus a secului, alcool insesizabil, postgust usor condimentat.
Un vin ca si piureul de cartofi: te poti baza pe el sa fie acolo cand e nevoie, fara sa acapareze intreaga atentie. Care azi i se cuvine mielului.