O seara de vara la Hora
Desi Clujul geme de terase, restaurante si bistrouri, cele care merita vizitate si frecventate pentru mai mult decat un suc sau o cafea sunt concentrate in centru si pe strazile adiacente. Multe si indigeste experiente m-au invatat ca pentru o cina mai deosebita, cu aperitive si vinuri, e bine sa evit locatiile din cartiere. Cel putin asa credeam pana ieri, cand am avut parte de o seara foarte placuta la Restaurantul Hora.
Locatia e retrasa si discreta, fara sa fie de negasit pe harta: in spatele unui parc, intr-un cartier cu case de epoca si multa verdeata. Locurile de parcare lasa de dorit, insa strazile linistite si inverzite din jur te imbie oricum la o plimbare agale, dupa ce a trecut arsita dupamiezii. Decoratiunile interiorului si ale terasei nu epateaza, sunt elegante si discrete fara sa iasa in evidenta. Fara tangouri lacrimogene sau ritmuri fierbinti din difuzoare. E genul de loc pentru o cina relaxata de afaceri.
Meniul sustine ca acopera atat gama preparatelor traditionale romanesti cat si bucataria internationala. In general, acest lucru inseamna o combinatie searbada de ciorba de burta cu mititei, ceafa la gratar, spagetti si pizza. Nu putea fi mai departe de adevar aceasta impresie, pentru ca la Hora bucataria este luata foarte in serios, as spune chiar ca se apropie de conceptul fusion cuisine, prin imbinarea ingredientelor si prin prezentare. Sa nu ne speriem de denumirile pretentioase, pentru ca se gasesc prin meniu cinstitul porc, vitel, pastrav si pui, alaturi de verisori mai deosebiti cum ar fi strutul, gasca, rata si fructele de mare.
Pe la mine prin farfurie a poposit mai intai o gustare calda din ciuperci la gratar cu branza sarata si inele de ceapa pane, asortata cu un sos dulce-acrisor; paharele au fost aburite de un Golem Alb 2010 de la Crama Basilescu: dens si consistent, are arome suficient de bine conturate incat sa completeze branza sarata, fara sa piarda nota racoritoare si acida data de Feteasca Alba care curata perfect cerul gurii dupa asaltul cepei pane si a sosului.
Cu apetitul trezit si pregatit pentru ceva mai serios, am sarit la preparatul -si vinul- de baza: piept de rata cu varza rosie, castane si para caramelizata. La asa o provocare, exista un singur vin pe masura: Solo Quinta 2011, de la Cramele Recas: culoarea aurie plina reflecta fin caramelul din sosul castanelor; aromele de banane coapte, gutui si iasomie dau un aspect elegant verzei inabusite, pieptul fibros de rata este temperat de corpul viguros al vinului, iar postgustul topeste dulceata perelor caramelizate.
O alta surpriza placuta a fost servirea ireprosabila, incepand de la prezentarea meniuluisi a preparatelor, recomandari de asocieri si raspunsul la intrebari despre vinuri. Treburile curente ale unui ospatar -servirea si debarasarea mesei, aranjarea paharelor, turnarea vinului si a apei, etc. s-au facut pe nesimtite, astfel ca nu a fost nevoie sa intrerupem conversatia aprinsa. Fara spectacol si show plin de emfaza menit sa impresioneze clientul, pur si simplu sunt acolo cand ai nevoie. Se vede ca restaurantul este condus de un sommelier cu experienta.
Deci se poate.
Vinul din Cluj 
Pingback: Ultima degustare a anului 2012: Cramele Recas « Vinul din Cluj
Pingback: O cina cu Lacerta « Vinul din Cluj