Ultima degustare a anului 2012: Cramele Recas
degustare Recas
O intamplare fericita a facut ca (probabil) ultima degustare din 2012 la care am participat sa fie dedicata vinurilor de la Cramele Recas -atat productie cat si importuri- lucru care mi-a dat ocazia sa trec in revista mai multe stiluri si soiuri pe care nu mai apucasem de mult sa le degust. M-am bucurat de asemenea ca intr-un Cluj inzapezit si inghetat, in toiul pregatirilor de sarbatori, s-au strans totusi vreo 20 de iubitori ai vinului la Bruno Wine Bar pentru o degustare de seara.
Deoarece am ajuns mai devreme, am apucat sa ma aplec mai indelung asupra paharului de Feteasca Regala Sole 2011 la o discutie cu somelierul de serviciu Alexandru Dan. Cand o gustasem asta primavara, era proaspata si zglobie in ciuda nuantelor evidente de vanilie si unt provenite de la cele 86 de zile petrecute in stejar (a doua umplere). In aceasta seara de iarna am gasit-o cu arome mult mai calde si integrate, apropiindu-se ca stil de un Chardonnay: nas mult mai expansiv si intens decat la o Feteasca Regala obisnuita, cu ananas, coaja de lamaie si chiar ceva gutuie. In gura sta bine, are o surprinzatoare consistenta si corpolenta, a devenit mai aurie si mai coapta. Aciditatea n-a slabit doar aromele au devenit mai bine conturate -gutuie cruda, banana, fana uscat si lamaie zaharisita. Postgustul aduce niste evidente senzatii dulcege, in ciuda faptului ca vinul este sec (1.4 g zahar/l). Este departe de o Feteasca Regala usoara si racoritoare, eu il vad mai mult ca un vin de gastronomie -ar merge cu un peste gras, cu branzeturi cu mucegai alb sau ceva in genul quiche lorraine.
Solo Quinta 2011 nu mai are nevoie de nici o introducere, e un vin care si-a castigat chiar o oarecare celebritate internationala, iar
Solo Quinta 2011
aceasta gama „ameninta” sa devina un etalon al cupajelor albe de la noi. L-am avut la masa in cateva randuri in acest an, iar intr-una din ocazii chiar a mers foarte bine cu un piept de rata. Nu a pierdut nimic de atunci din complexitate si din octuozitate, ba chiar a castigat un pic de „spyciness” in postgust -ceva urma de ghimbir. E un vin plin si puternic, are o textura in gura apropiata de a unui vin rosu, aciditate bine contrabalansata de arome, asa ca poate infrunta cu succes chiar si o carne de vitel sau un curcan.
Trecand la vinurile rosii, am inceput cu Shyrah Cocosul dintre vii 2011, un vin din categoria „de baut”. Cu o culoare frumoasa, rosu-rubiniu cu vinisoare violete, nasul este mai degraba discret, nu „sare din pahar”, iar in gura e moale si jucaus. Aromele se invart in jurul visinelor si coacazelor, cu ceva insertii mai subtile de lemn afumat. Picanteriile specifice sunt bine controlate si taninii la fel, astfel ca limba si fundul gatului nu sunt in pericol. Shyrah-ul asta e destl de usor si prietenos sa fie servit chiar la masa de pranz cu o salata cu carne, sau cu niste paste.
Masi Campofiorin 2008
Campofiorin Masi 2008 -un vin din marea familie a Amarone-urilor si-a etalat din plin complexitatea aromelor care inca miroseau a tinerete. Am gasit in nas atat smochine confiate cat si cafea verde, cirese negre si frunza de nuc, plus niste rom. Nu are inca adancimea si finetea vinurilor cu 8-10 ani in spate, in schimb mult tanin intepator, greutate in gura si astringenta. Postgustul e lung si aduce o intoarcere interesanta spre niste note mentolate -eucalipt.
In incheiere (dupa ce am mirosit niste boabe de cafea) am schimbat registrul si am trecut in Spania pentru un sherry –Nectar Pedro Ximenez, Gonzales Byass. Trecut prin sistemul solera (amestecare repetata de-a lungul mai multor ani cu vinuri din alte recolte), a dobandit o culoare chihlimbarie inchisa asemanatoare cu siropul de artar. Are o consistenta siropoasa, vascoasa, lasa urme late si grele pe pahar si pe limba. Dincolo de aromele mai eviente -nuca prajita, sirop de zahar ars, martipan- are si o multime de fatete si nuante fine: cocos, miere salbatica, ceara, chiar bezea. Trebuie neaparat bine racit, sau ideal ar fi ca paharele sa fie tinute in congelator cateva minute inainte de servire. E un vin care se bea cu inghitituri mici si gesturi largi, iar daca ajungi la al doilea pahar, lumina din jur incepe sa capete aceeasi culoare siropoasa.
Vinul din Cluj 
Pingback: Cu ce am inecat Craciunul « Vinul din Cluj