Din arhivele prietenilor: un Cabernet de colectie
Ma conving tot mai mult ca cel mai frumos dar facut omenirii de catre zeul vinului este prietenia. Solitudinea poate ajuta cateodata la introspectie si la meditatie profunda asupra aromelor, echilibrului si unicitatii unui vin. Eu sunt primul care sa apreciez si sa propovaduiesc valoarea unui pahar baut incet, in liniste (ok, poate sa fie si o juma’ de sticla).
In acelasi timp, putine momente pot egala bucuria unei seri petrecute cu prieteni buni, vorbind despre nimic si dand frau liber placerilor gastro-oenologice. Niste gustari ademenitoare sunt absolut necesare (in special pentru un gurmand convins ca nime) -cu cat mai multe si marunte, cu atat mai bine: tin mainile ocupate, satisfac ochii, creeaza un cadru natural pe masa, si dau ritm conversatiei intre inghitituri. Tema poate fi italiana, spaniola sau romaneasca, depinde cum vreti sa numiti afumatura de porc: prosciutto, jamon sau sunculita. Nu trebuie sa lipseasca vreo 2-3 feluri de branza, plus diverse „chestii de uns pe paine”: pasta de somon, tapenade sau hummus, ori salata de vinete si unsoare. Indiferent de alegere, trebuie sa fie minim trei-patru tipuri de gustari, impartite in imbucaturi mici, insiruite de la cele mai picante si intepatoare la cele mai grase si consistente.
Un Sauvignon Blanc 2011 de la Lacerta, de exemplu, poate fi un excelent vin de deschidere a discutiei. Cu gura plina de o paine cu masline este scoasa sticla de la frigider, usor aburita, iar prima inghititura se duce pe gat in jos odata cu imbucatura de paine. Abia apoi este mirosit atent, savurand aromele austere, reci si taioase: fier rece, mina de creion, piatra uda se simt mai intai, si abia apoi ceva flori stropite de ploaie, soc si tei, si niste mere de vara. In gura aciditatea se lupta cu niste pasta de somon pe paine prajita si este un adversar redutabil, iar aromele raman in aceeasi linie germanica, austera, zgarcita chiar, aratand doar esentialul. Postgustul se mai incalzeste si rotunjeste putin -sa fie vinul sau braza uscata?- si se inchide frumos cu niste corcoduse coapte si iasomie. Un vin a carui principala calitate si defect e ca face un apetit salbatic, astfel ca dupa doua pahare blatul mesei incepe sa para comestibil si apetisant, deoarece de pe farfurii de mult a disparut continutul.
Ultimele felii de prosciutto au disparut pe gat in jos, semn ca e timpul de a turna in pahare, cu mare grija si precautie licoarea vedeta a serii. Sticla anonima a stat deschisa deja de aproape trei ore, praful sta nesters pe gatul scurt si fara eticheta. Stiu ca este un Cabernet, stiu ca este din 2003, si vine din regiunea Minis, din Jud. Arad, de la Ghioroc. Imi aduc aminte de prima sticla bauta din aceasta licoare rarissima ca o balena alba: atunci am avut un 2006 in pahar, care dupa mai bine de trei ore de la deschidere a batut in complexitate si subtilitate aromatica vinuri mult mai titrate -Enira 2006, Cabernet Peter Lehman 2007, Dragaica Rosie, etc. (al treilea din dreapta in poza cu cele opt vinuri, multumiri lui Vlad Muresan).
De data asta, amicul Bogdan a avut mai multa rabdare cu vinul si l-a lasat sa respire suficient de mult in sticla incat, cand am apropiat buza sticlei de nas, sa scap o exclamatie sonora de uimire. Repede, fara formalitati de decantare vinul a ajuns in pahare gata sa-i admir roba perfecta ruginie, cu marginea usor mai maronie si mai transparenta decat mijlocul. Un vin pastrat perfect pentru varsta lui, cu arome superb maturate, fine si rotunde, fara urma de asperitate si asprime: esenta de rom si tutun fin, lemn nobil si piele de bocanc, prune afumate si merisoare confiate …daca l-as mai fi lasat cateva ore, cu siguranta ca s-ar mai fi diversificat inca… Dupa un nas atat de intens si de persistent, in gura pare oarecum subtire, tanar si neterminat, in ciuda delor zece ani pe care-i poarta. Atacul are ceva forta a fructului, insa repede se pierde la mijloc intr-o aciditate destul de verde si astringenta. Consistenta e destul de subtire, nu are catifelarea marilor Bordeaux-uri, insa are inca o aciditate de invidiat, care cred ca-l va mai tine inca vreo 2-3 ani. Postgustul vireaza spre cafea, lichior amaretto si o urma amaruie de frunza de nuc.
Naucitor de-a dreptul acest vin , un intrus strain si fara carte de vizita… pe care l-as pune alaturi cu mare curiozitate alaturi de niste Caberneturi solide -Stirbey 2004 sau Soare 2003. Am aflat ca nu a fost etichetata nici o sticla din aceasta recolta, si producatorul inca asteapta momentul oportun sa-l scoata pe piata… Asa ca sfatuiesc pe toti cei care au drum prin Minis sa faca o mica oprire la Ghioroc pe care nu o vor regreta. Eu mai iau o felie de prosciutto cu o bucata de parmezan si ma pierd in culoarea chihlimbare a vinului…
Vinul din Cluj 
Pingback: Cabernetul peregrin | Vinul din Cluj