„I used to dream about escaping my ordinary life, but my life was never ordinary. I had simply failed to notice how extraordinary it was” este o fraza din finalul unei carti (pe nedrept) relativ obscure. Intr-un fel, e explicabil: sub greutatea lui Harry Potter si Twilight Saga, literatura de quality fantasy trece destul de greu observata. In special cand e vorba de un debut, al lui Ransom Riggs, fie el si elogiat de catre suplimentul literar al New York Times (ce mai inseamna azi elogiile celui mai bun periodic de literatura din lume, in fata volumelor uriase vandute de susnumitele titluri, care strivesc orice?).
Miss Peregrine’s Home of Peculiar Children este, cum spuneam o carte incadrabila in genul quality fantasy, si cel mai adesea plasata in sectiunea „literatura pentru adolescenti” a magazinelor (online) care o vand. Cu prima incadrare sunt de acord, cu a doua, in masura in care cu totii traim intr-o adolescenta perpetua si ciclica. Caci ciclicitatea timpului -sau mai degraba lipsa lui de liniaritate- joaca un rol important in actiunea acestui roman savuros, captivant, scris intr-un stil care nu face concesii din punct de vedere al esteticii frazei. Iubitorii limbii engleze si cititorii avizi se vor putea delecta -daca nu cu firul epic in sine- macar cu o limba frumoasa, folosita la intregul ei potential, cu fraze cursive, firesti, ritmate.
La o privire generala, tema e comuna multor lucrari de fictiune –puteri paranormale, calatoria in timp– insa odata inceputa povestea, nu seamana cu nici un roman din acelasi gen. Jacob, un adolescent tipic dintr-o suburbie din insorita Florida, asista la moartea bunicului sau in circumstante cel putin iesite din comun, iar o calatorie in insula in care copilarise bunicul sau ii descopera o mica lume, un mic univers care traieste dupa alte reguli ale timpului: un grup de copii cu puteri paranormale abilitati deosebite, traiesc intr-un prezent perpetuu, pazindu-se de preconceptiile societatii, cat si de o amenintare mult mai inspaimantatoare. Regasindu-si trecutul, retraind practic copilaria bunicului sau, Jacob isi da seama ca prezentul sau nu e neaparat acelasi cu cel al celorlalti din jur..
Cartea in format tiparit e punctata de niste ilustratii de epoca, infatisand copii sau adulti in ipostaze ciudate: o fata care leviteaza, un baiat in corpul caruia traieste un roi de albine, o fata care adaposteste un foc in palma, si multe altele. Extraordinar e faptul ca imaginile nu sunt trucate, nu sunt falsuri, si nu se cunoaste originea lor; ele au fost de fapt inspiratia autorului pentru a scrie povestirea.
Mi-a placut limbajul, mi-a placut subiectul, mi-a placut modul in care e scrisa. Si m-a intrigat putin abordarea, ideea de prezent perpetuu si repetabil. Si aici am facut legatura cu vinul de fata (caci tot la vin vroiam sa ajung): un vin care nu-si arata deloc varsta, care traieste un prezent perpetuu, fara sa imbatraneasca: Cabernet Sauvignon de la Pivnitele Birauas, din Ghioroc.
Tehnicalitatile mai intai: Cabernet Sauvignon, 2004, DOC-CMD, 13.5% alcool, produs in Ghioroc, arealul Minis, jud Arad. Unul din acele vinuri eluzive, despre care auzi, banuiesti ca exista, inainte de a-l avea in pahar. Pe sfarsitul anului trecut am incercat un Pinot Noir 2006, iar cu ceva timp in urma am incercat un Cabernet 2003.
Acest vin nu-si arata cei zece ani. Culoarea si-a pierdut din stralucire, insa pastreaza aceeasi roba tinereasca, densa, bordo-violacee, fara nici o margine caramizie ori maronie; aceeasi atemporalitate si in nas, cu fructele rosii crude regulamentare- visine, coacaze (din cele de cultura, nu salbatice), mar ionathan si un fin substrat cald si aromat, de scortisoara. Textura matasoasa, chiar cremoasa din gura, care mangaie gingiile si cerul gurii, ma face sa ma intreb daca am citit corect eticheta, si este intr-adevar un Cabernet; taninii sunt fini rotunjiti, fac masaj la papile in loc sa le intepe. Impresia generala este a unui vin afectuos, cald si cuprinzator, intarita de finalul cu aluzii generice de condimente exotice.
Mi-e greu sa spun ca e vorba de un vin tanar, ori viguros, ori subtil maturizat; chiar si fara sa-i stiu anul de productie, mi-ar fi fost dificil sa-i ghicesc varsta: e un vin atemporal, fara varsta, incremenit undeva intr-un prezent numai de el stiut. Imbina frutuozitatea juvenila cu finetea si catifelarea data de varsta, fara a arata si reversul acestor caracteristici (asprimea taninilor tineri, ori oboseala aciditatii unui vin vechi). L-as incerca peste ceva timp (daca mai are Septi puse deoparte niste sticle) nu ca sa-i observ evolutia, ci sa ma bucur de un deja-vu.
Pingback: Ospitalitate banateana la Pivnitele Birauas | Vinul din Cluj
E intr-adevar altceva, nu-I asa?
Mai exista cate ceva pus de-o parte pentru ca trebuie sa-i analizam „starea” periodic.
E surprinzator ce bine s-a mentinut, si cred ca mai are niste ani inainte.