Limbajul criptat al Chardonnay-ului
Auzind o conversatie ori cateva cuvinte aruncate intr-o limba pe care nu o cunoastem, ne face sa ne simtim automat defensivi -din teama de a nu fi ridiculizati, ori mai rau, inselati. Dincolo de simplele diferente intre limbi, de-a lungul timpului unii au facut eforturi serioase de a se face cat mai greu intelesi de cei din jur, dezvoltand diferite forme de argou, mergand chiar pana la limbi paralele: klezmer-loshn vorbit de muzicienii evrei, verlan -limbajul inversat al bagabontilor francezi, canting crew si pidgin English al imigrantilor din coloniile englezesti, Pajuba al comunitatilor LGBT din Brazilia. Germanía si Grypsera sunt adevarate limbi paralele dezvoltate in inchisoriile din Spania si Polonia. Mai multe detalii inedite privitoare la argouri si limbaje secrete se gasesc pe larg in acest articol.
Sa nu ne speriem insa cand gasim chiar si prin meniuri ori prin liste de vinuri denumiri aparent incriptate: M1. Crama Atelier. Nu e vorba de niste cuvinte accesibile doar unor initiati, ori de o incercare de a ascunde detalii. Chiar dimpotriva as zice, este exercitiu reusit de transparenta si comunicare cu consumatorul in materie de vinuri. Dincolo de sonoritatea aparent cabalistica, aceasta denumire are doua avantaje: retine cumva filiatia cu firma-mama, Crama Murfatlar (prin acel „M” plasat discret), si plaseaza ideea de vinuri facute cu o grija aproape artizanala (prin particula „Atelier”). Sau cel putin asa banuiesc ca si-au inchipuit cei de la agentia de branding.
Am mai scris chiar recent, pe larg, despre vinurile acestui producator. Cu doua saptamani in urma am avut ocazia, gurmand inrait fiind, sa fac o combinatie inedita din doua puncte de vedere: Chardonnay-ul fermentat in baric nu este tocmai un exemplu de vin usor si racoritor de vara, si in acelasi timp o friptura cere in general un vin rosu. Cumva am reusit sa le potrivesc insa, si a iesit ceva dupa cum se poate citi mai jos.
Chardonnay 2012 M1. Crama Atelier
Sticla de Chardonnay 2012, Leat 6500, M1. Crama Atelier a fost pusa in frigider la rece, in timp ce pulpa de curcan facea drumul invers: spalata bine, curatata de pielite, frecata cu sare, ulei de masline si vin (Chardonnay, bineinteles), si intepata cu cutitul din loc in loc. In timp ce se incingea cuptorul, am asternut pe o tava frecata cu untura niste rondele de morcovi si pastarnac, cepe tinere taiate grosier, si cartofi taiati pai. Mi-am pus un pahar de vin, l-am adulmecat bine, si apoi am turnat restul in tava, o cana de apa si vreo doua linguri de ulei de masline, frunze de rozmarin din ghiveciul de pe balcon, boia si piper boabe (sparte usor cu manerul cutitului).
Acoperita cu folie de aluminiu, tava a stat la cuptor vreo 40 de minute (curcanul de casa are carnea mai atoasa si se fragezeste mai greu), timp in care am stat de vorba cu un pahar: culoare de spic necopt, cu niste usoare relexii de culoarea ceaiului verde. Rece fiind, nasul arunca inainte in zid de lemn: vanilie, esenta de vanilie, toast, piure de gutui. Cu ceva rabdare (doar aveam de asteptat langa cuptor) si cu multe rotiri in pahar, reusesc si niste fructe sa iasa la suprafata, mai intai clasicele banane coapte, apoi niste citrice surprinzatoare -lime si pomelo, in timp ce la fundatie se simt arahide prajite. Atacul e initial destul de greoi, se misca ardeleneste printre niste arome gen dulceata de caise pe paine cu unt (ati inteles metafora, adica fructe coapte si o urma de patiserie, cu ceva onctuos). Brusc isi revine, devine vioi si ager, aciditatea e la cote inalte, citrica si vibranta, da viata corpului si-l plimba prin gura si pe gat in jos cu o viteza demna de o Feteasca.
friptura de curcan cu legume
Bun, las vinul sa se mai incalzeasca, scot tava, intorc animalul pe partea cealalta, dau jos folia si-l mai las inca 10 minute sa prinda crusta -sau pana incep sa se caramelizeze ceapa si morcovii. Perfectionistii pot sa puna un cubulet de untura pe carne, sa devina si mai aurie. Las tava sa se raceasca pe marginea aragazului, trag doua-trei poze si apoi umplu farfuriile si pun in pahare jumatatea de sticla ramasa.
Certific prin prezenta ca este o combinatie foarte reusita. Vinul trebuie servit mai cald decat se spune (adica 14-16 grade), ca sa iasa si fructele in fata. Aciditatea inalta taie din greutatea carnii prajite, baricul ii da corpolenta suficienta, iar aromele pline aduc exact acea nota usor afumata care-i lipseste unei fripturi de pasare. Si in plus, se duce pe gat in jos atat de repede, incat nici n-am apucat sa fac o poze cu sticla, asa ca postez una de la degustarea precedenta. Nu stiu cat de baubil este de unul singur, dar eu nu m-as aventura sa-l pun in pahar fara ceva comestibil alaturi. Nu e nimic criptic in asta, nu?
pulpa de curcan la cuptor
Vinul din Cluj 
Le-as incerca…daca as avea unde:)…Sunt sigur ca reproducand reteta ta de curcan…nu as putea ajunge la performantele tale:)…Dar vinul…sunt sigur ca voi gasi ocazia sa-l degust…
Eh, nu e asa greu, nici macar nu se poate numi reteta, e mai mult o improvizatie. Si oricum, toata lumea isi lauda mancarea 🙂
A ta si arata…de numa…numa…Pana la urma este vorba de mici amanunte…care fac diferenta…
Foarte…atractiv,,,esti un meserias…
Merci de apreciere, as fi curios sa aflu impresiile tale daca incerci reteta sau vinul