Aceasta poveste nu s-a nascut in negura istoriei si nici in timpuri imemoriale, iar aparitia ei poate fi localizata cu precizie, acum vreo 10 ani. Baciul ungurean e chiar …ungurean, dar putin olandez si cateodata englez in timpul liber. Iar Miorita vorbeste pe limba aciditatii si a aromelor, fiind un soi de struguri. Iar in loc de fluiere, avem niste elegante sticle de tip flute, cu gat interminabil. Iar plaiul nu e in creierii Carpatilor, ci in mijlocul pustei, la poalele dealului singuratic din Somlo. Si oricum, povestea asta e cu happy-end, asa ca asemanarile cu balada noastra se opresc aici.

Juhfark e un soi de struguri albi, originar si cultivat exclusiv in Ungaria, unul din acele soiuri albe ciudate, vechi de cand lumea, aparute nimeni nu stie de unde, si care nu seamana cu niciunul dintre vecini. Desi actualmente este restrans in cea mai mare parte la regiunea Somlo (care cuprinte peste 80 din cele aproximativ 100 de ha plantate cu Juhfark), probabil ca in alte timpuri avea o raspandire mai larga -cine stie, poate chiar si prin Banat? Marturie stau numeroasele sinonime si denumiri alternative, in diferite limbi, sub care mai e cunoscut acest strugure.

Numele e cat se poate de prozaic si descriptiv: „coada oii” -aluzie la forma cilindric-alungita, cu varful usor incovoiat. In mintea mea, aceasta e o noua dovada a vechimii soiului -populatiile migratoare l-au gasit probabil in campia panonica, si l-au denumit folosind un element dintr-un repertoriu familiar lor, respectiv cresterea animalelor. Soiul in sine nu este spectaculos aromatic, ci mai degraba neutru, exceland la capitolul aciditate si mineralitate.

Regiunea Somlo, citadela acestui soi, este cea mai mica regiune viticola din Ungaria, cu ceva mai mult de 800 de ha cu vie (pentru comparatie, cei de la Recas au pe rod vreo 900 ha). Mai mult, e o zona foarte fragmentata, cu proprietati mici pana la un hectar. Micul con vulcanic a carui silueta domina campia, este impodobit pe toate laturile cu vie, inclusiv pe partea nordica. Acest lucru, impreuna cu fragmentarea proprietatilor si cu diversitatea solurilor, duce la o concentratie aproape inegalabila de microclimate si terroir-uri, pe o suprafata atat de restransa.

In plus, din istorie si pana azi, reguinea a fost cultivata exclusiv cu soiuri albe, atat internationale (Chardonnay, Riesling de Rin), regionale (Riesling Italian, Furmint, Harszlevelu), cat si specifice locale(Juhfark, Ezerjo). Traditional, Biserica a fost cel mai mare proprietar, impunand linia vinurilor pana in sec XIX, cand o cooperativa a fost fondata dupa model francez, si s-au publicat primele reglementari ale regiunii legate de vinuri. Dupa nationalizare si apoi dupa valul de retrocedari, suprafetele au ramas foarte fragmentate, in diverse forme de posesie si administrare, de cele mai multe ori detinute de familii.

Si aici ajungem cu povestea la baciul ungureano-olandez zburator, respectiv Omar Csizmadia-Honigh. Poliglot, pregatit in multe domenii, e un adevarat „cetatean universal”, trecand cu usurinta prin cele mai variate subiecte. Impreuna cu Peter, educat la WSET si Institute of Masters of Wine, reprezinta a 4-a generatie de proprietari, si administreaza cele…. 0.95 ha de vie de la Royal Somlo, plantata exclusiv cu Juhfark, pe pantele sudice ale muntelui Somlo.

Suprafata redusa permite o mare flexibilitate in toate aspectele administrarii viei, de la plantare pana la culegere. In acelasi timp, nu da loc la greseli, orice calamitate ori decizie gresita compromitand intreaga recolta. De aceea, au fost ani in care vinul nu a fost scos pe piata. Filozofia este una a minimei interventii, atat in vie cat si in vinificare. Solul calcaros, sarac, verile sarace in precipitatii, orientarea sudica si densitatea mare de plantare favorizeaza o mare expresivitate a aromelor, cit si o variabilitate puternica de la an la an. Pentru a accentua aceste caracteristici, mustul este presat lent si tinut pe pielite intre 4 si 8 ore, si apoi este fermentat spontan in vase de stejar de 400 l. Dupa incheierea fermentatiei, vinul mai sta pe drojdii inca cateva luni, apoi in continuare in baricuri vechi, si intr-un final in sticla, fiind pus la vanzare dupa cel putin doi ani petrecuti in crama. Productia este foarte variabila, de la 600 la 1000 de sticle pe an.

Exista o singura eticheta si o singura gama de vinuri, denumita generic „J”. Aceasta filozofie minimalista, impreuna cu resursele reduse, duc la o mare atentie acordata fiecarui detaliu. Sticlele sunt prelungi, de tip flute, cu inchidere cu dop de sticla (Vinolok), care asigura o etanseitate perfecta. Etichetele sunt un exemplu perfect de design minimalist si postmodern, imaginea semanand cu o eclipsa stilizata. Fiecare vintage nu seamana cu precedentul, fiind un vin unic si irepetabil.

Am avut sansa sa degust aceste vinuri cu cateva luni in urma la VinCE, unde mi-au acaparat imediat atentia, pentru ca nu semanau cu nici unul din celelalte vinuri din regiunea Somlo. Printr-o intreaga aventura (care ar merita povestita la un moment dat), am reusit sa cumparam si sa ajungem in posesia unui lot de sticle, reprezentand vintage-urile 2009 si 2011. 2010 nu a fost comercializat, iar 2012 este foarte promitator si asteapta momentul potrivit pentru lansare pe piata.

Nu sunt deloc vinuri usor de obtinut, si nici ieftine. Cea mai mare parte a productiei este cumparata en primeur de cateva restaurante din Budapesta, Londra, Singapore, si Texel (Olanda), iar ceea ce ramane este vandut doar vizitatorilor cramei. Este un vin prin definitie de gastronomie, pretandu-se in special la asocierile cu fine seafood, si bucatarie sud-asiatica.

Momentul potrivit pentru a degusta acest vin atat de dorit, a venit dupa Pasti. Bineinteles ca nu m-am putut abtine, si am tras o „gateala”, o adevarata metafora culinara (zic eu! 🙂  ). Am taiat bucatele niste friptura de miel ramasa de la masa de Pasti, si am tras-o usor in unt, in wok, pe foc mare. Le-am lasat sa se scurga pe prosoape de hartie, si in untul ramas am rumenit niste legume taiate julienne: ardei, dovlecei, ceapa. La sfarsit am impreunat in wok carnea si legumele, pe foc mare, cu niste sos de soia si condimente Sechuan. Voila!

legume la gatit

friptura tocata

prajirea legumelor

carne si legume in wok

Am deschis Juhfark 2009, cu 12.2% alcool. Vinul e facut intr-un stil evident oxidativ, ce scoate in evidenta caracteristicile anului, cu extreme climatice. Cu toate acestea, vinul are o aciditate impresionanta, de 8.1 g/l TA, si un rest de zahar neglijabil. L-am deschis direct din frigider, si l-am lasat sa se incalzeasca in pahar. Culoarea e aurie, cu vagi urme galben-citron; stralucirea lasa de dorit, pentru ca vinul a suferit doar o filtrare foarte usoara.

Discretia nasului de la inceput este repede depasita odata cu incalzirea usoara, avand de la inceput note persistente, dense si pregnante, ce aduc a miere salbatica si ceai de sunatoare, dar si dude albe si corcoduse supracoapte. Pe masura ce se incalzeste, notele de ceaiuri, vegetale-amarui se accentueaza, insa fara sa depaseasca o intensitate medie a nasului. In gura, textura densa si usor aspra, ca o bucata de catifea veche, reuseste sa contrabalanseze aciditatea ridicata. Totusi, acest vin emana aciditate si mineralitate prin toti porii, parca ar fi pavat cu dale de piatra. Are o vivacitate de invidiat in gura, care ar face de rusine vinuri mult mai tinere, si care poarta papilele pe un val aromat de prospetime. Pe final, vireaza surprinzator spre note de fistic si seminte de dovleac (nu prajite!), care intaresc impresia generala de consistenta, de vin gustos si inedit.

mancare asiatica si Juhfark

Nu pot sa spun ca a fost potrivirea ideala pentru mancarea care am pregatit-o, dar a facut fata cu succes carnii fine prajite la foc iute, si a multitudinii de arome vegetale. Caci baciul ungurean se descurca…