Toamna aduce pe mese si in pahare o multime de culori, texturi si nuante, astfel ca fiecare masa se poate transforma intr-un experiment gastro-culinar-oenologic. Ieri eram intr-o dispozitie harnica, asa ca mi-am pus imaginatia la lucru sa incropesc o cina usoara, care sa reflecte bogatia de arome a toamnei, si sa-i gasesc un vin pe masura.
Salata de toamna (in lipsa unei denumiri mai inspirate) pe care am alcatuit-o este o variatie a clasicei salate de sfecla cu hrean. Ingredientele necesare sunt: cinci sau sase sfecle de marime medie (eu am luat prefierte, dar cei mai putin grabiti pot sa porneasca de la ingredientul crud, eventual chiar sa le smulga din gradina 🙂 ), vreo doua ridichi din cele tari, aproape lemnoase, plus condimente si arome.
Am taiat ridichile in felii subtiri semicirculare, si sfecla in cubulete. Se poate da si pe razatoare, insa se pierde prea multa zeama, si in plus pateaza orice atinge. Cuburile pot sa fie mai mari sau mai mici, depinde de textura finala dorita, mie imi place sa le tai mai mari. Am adaugat o parte din condimente -sare, piper, capere si hreanul ras (cam 2 linguri)- si am lasat amestecul la frigider cam 20 de minute.
In acest timp am preparat dressing-ul: cam 2 linguri de ulei de masline, otet de vin (de Tokaji) si vin rosu sec si acid (am ales un Shyrah 2011, pe care l-am degustat mai jos), plus aromele: neaparat chimen putin incalzit pe o tigaie uscata, rozmarin, boabe de mustar. Dressing-ul se toarna peste radacinile din castron, se amesteca bine si se mai lasa in frigider inca jumatate de ora.
Dupa cum se observa, este extrem de usor de facut, la fel de usor in stomac, si are intorsaturi interesante de texturi si arome: sfecla e dulce-acrisoara si cu consistenta ferma, ridichile sunt seci si aspre, hreanul si caperele ii dau o senzatie intepatoare, iar otetul si vinul rosu ajuta sa se dizolve si sa se amestece toate aromele. Variatii pot fi nenumarate: se pot adauga crutoane, parmezan ras, se poate inlocui sfecla cu dovleac copt, etc.
Pentru acest preparat colorat, usor si aromat, am ales un vin pe masura: Les Violettes Syrah 2011, de la Domaine Montirius. Este cel mai atipic Shyrah pe care l-am intalnit, cu atat mai mult cu cat vine din patria lui -sudul vaii Rhonului. Producatorul, Domaine Montirius, este un clasic al viticulturii bio-dinamice, pe site-ul sau gasindu-se detalii minutioase cu privire la tehnicile aplicate pamantului, viei, calendarul lucrarilor, etc. Este unul din cele mai cunoscute nume in acest domeniu, vinurile sale fiind produse exclusiv prin aceste metode, fiecare avand o lista consistenta de medalii si premii pe la concursuri mai mult sau mai putin internationale.
Les Violettes este un Syrah tanar, din 2011, facut din struguri de pe vii de peste 50 de ani, prin procedee traditionale -macerare la rece, in cuve de beton, sulfitare minimala, fara contact cu lemnul. Vinul mi-a atras atentia prin trei caracteristici: arome de legume foarte bine exprimate si curate -gogonele, telina, ardei gras rosu, perceptibile atat in nas cat si in gust; o aciditate senzationala, taioasa ca o lama, care face vinul sa vibreze, si un final foarte mineral. Condimente subtile pot aparea dupa ce se incalzeste usor -ghimbir si lavanda. Lipsesc cu desavarsire notele grele de siropuri si gemuri, de lemn afumat si piper inecacios, de asfalt si cauciuc ars. Este un vin lejer si usor de baut, simplu si direct, un vin de sete care n-are nevoie de rotiri indelungate in pahar, ci mai degraba de umpleri repetate. A mers de minune cu salata, aromele legumicole si textura moale s-au completat cu radacinoasele, iar aciditatea ridicata a ajutat la domolirea hreanului si a chimenului.
Costul total al experimentului: ingrediente pentru salata -cam 20 de lei, vinul -49 de lei pe vin-de-vie.ro, satisfactia -priceless.
Arata f bine.si eu vreau s-o incerc,arata f sanatoasa si gustoasa!:)
Si ficei mele i-a placut. Salata, nu vinul 🙂