Degustare dupa dealuri
degustare pe teren de golf
Credeam ca le-am vazut pe toate in materie de degustari si prezentari de vinuri.
Am fost la prezentari in crame, in magazine, in wine bar-uri, pe terase, in restaurante, curti interioare, sedii de companii, resedinte diplomatice, mall-uri si bistro-uri. Am sezut in toate tipurile de hale, hrube, arcade, nise, sali si camere; am privit rafturi, sticle, butoaie, postere, biblioteci, vitrine, tejghele, cutii si oglinzi.
Toate acestea nu m-au putut pregati pentru surpriza pe care am avut-o la
lampi improvizate
degustarea de sambata trecuta. Oricum de la inceput e destul de neobisnuit sa se organizeze o degustare in weekend, dar hai, imi zic, ca e o dupamasa frumoasa… Apoi, mai uit la orele propuse -de la 3 la 21… oare ce-om face la ore atat de matinale (pentru o degustare), in conditiile in care degustarile tin de obicei de la 6 la 9?
O pajiste in varful unui deal inalt, cu mese si scaune improvizate din butuci, cu o salba de lacuri in zare si priveliste asupra vaii Somesului cat cuprinde, e ultimul loc in care mi-as fi imaginat ca ma duc sa-mi invart paharul pe la nas si sa discut despre fermentatie cu drojdii naturale… Se dovedeste ca totul face parte dintr-un plan bine pus la punct: cel mai cool wine bar din Cluj –Bruno Bar & Bistro, impreuna cu baietii de la Vin-de-vie.ro, au pus de-o degustare pe terenul de golf Claudiopolis, aflat la o aruncatura de bat (de 22 de km) de Cluj (despre a carui existenta recunosc ca habar n-aveam. Existenta terenului, nu a orasului!). Cadru natural, adica, vinuri naturale, discutie naturala…
degustare pe deal
Recunosc ca a fost o experienta inedita, incepand cu aventura de gasire a locatiei (aflata la capatul unui drum pietruit, pe varful unui deal, inconjurata de fanate si pasuni), si terminand cu vinurile. Terenul de golf este in faza incipienta deocamdata, fiind disponibile doar un driving range si putting green, precum si sala clubului cu terasa aferenta. Ceea ce conteaza cu adevarat e privelistea, care se deschide jur-imprejur peste dealuri.
Vinurile au fost aduse de mai vechile cunostinte de la Vin-de-vie.ro, si m-am bucurat, parcurgand lista de etichete propuse, ca am ocazia nesperata sa observ evolutia acestor „vinuri naturale atent selectionate”: avusesem ocazia fie sa degust vinul din anul precedent, fie un vin de la acelasi producator, ori chiar acelasi vin insa in alta faza de evolutie.
vinuri naturale la degustare
1. Blanc de la Mariée 2011, Domeniul Garrelière, alb sec: ma mai intalnisem cu fratele acestui vin -numitul Blanc de la Garreliere. Si acesta e tot Sauvignon Blanc, tot de pe valea Loirei, si tot din 2011, de pe aceeasi proprietate. Diferenta e in stil de vinificare, acesta fiind mai putin mineral, mai abordabil, mai floral. Pastreaza aceeasi aciditate vibranta, si specifica urma de fum rece, de cremene, cu un plus (mic) de fructuozitate. Bine racit, e perfect pentru clatirea gatului dupa praful de pe drum;
2. Bourboulenc 2012, Domeniul Simonet, alb sec: am murit de curiozitate tot gandindu-ma la acest vin, al carui stramos (2010) a fost unul dintre primele gustate de la acest distribuitor, si care mi-a trezit interesul pentru vinurile naturale. Precedentul a fost simplu, curat, cu arome rustice, usor intepatoare. Nu putea fi mai diferit cel de 2012 (ca dovada ce lume aparte sunt vinurile naturale): usor oxidativ, expansiv si impetuos, debordeaza de fructe coapte, miere salbatica, anason. In gura are un corp de densitate medie, chiar usor lipicios, fara sa aiba vreo urma dulce. E un vin excelent de gastronomie. Sunt foarte curios cum va evolua in continuare;
perspectiva prin pahar
3. Muse Papilles 2011, Domeniul Montirius, rosu sec: poate fi un vin de sete, asa cum recomanda distribuitorii, dar e la fel de bun si cu un pranz usor. Syrah cu Grenache in proportii egale, culoarea stravezie, rosu-zmeuriu, arata ca nu corpolenta e punctul sau forte, ci mai degraba usurinta cu care se bea. Aciditatea joasa, aromele de cirese de mai si zmeura, taninii discreti si finalul astringent il fac usor de baut chiar si cand e cald afara;
4. Anthocyanes 2010, Domeniul Brin, rosu sec: asa cum il stiam de la degustarea de vara trecuta -musculos, sec, taninos si aspru. Arome de fructe negre, o usoara nota afumata (desi nu a stat deloc in baric), tanini intepatori si aspri, si o structura si corpolenta de invidiat.
Clos Fantine
5. Cuvée Tradition 2010, Domeniul Clos Fantine, rosu sec: o evolutie frumoasa fata de ultima data cand il gustasem (si imi prilejuise o prelegere despre vinurile naturale). S-a imbogatit si aromele s-au mai finisat, nu mai e atat de verde si acid, a dobandit complexitate si finete. Desi este constituit din clasicele soiuri din sudul Frantei -Carignan, Grenache, Mourvèdre, Syrah, cinsaut- are mai degraba o structura bordeleza, cu accent pe echilibru si intrepatrunderea aromelor. Cred ca va avea o evolutie frumoasa in anii urmatori.
N-am jucat golf intr-un final, pentru ca dupa (minim) cinci pahare de vin, crosa devine problematica, asa ca am facut ceea ce stiu mai bine: am manevrat piciorul paharului, gesticuland larg, vorbind vrute si nevrute in stanga si-n dreapta, si apasand pe declansator din cand in cand…
Vinul din Cluj 
Interesant, au fost toate vinuri romanesti ?
Sunt vinuri frantuzesti. Din pacate, oferta romaneasca de vinuri bio (naturale) este extrem de limitata.
am vazut dupa ca vorbeai de Valea Loirei. Ma mir, parca eram mari producatori de vinuri ?
Mari producatori nu inseamna neaparat si atentie spre detaliu … in domeniul vinurilor naturale, tot francezii conduc 🙂
Ah , este clar ca francezii sunt in top dar totusi, nu credeam ca suntem asa de departe…
Din cate stiu, la noi sunt 2 sau 3 producatori de vinuri care incearca sa faca vinuri bio, in Franta sunt cateva sute….
Soooo cool!!!!! 😀
Da, data viitoare imi propun chiar sa joc golf 🙂