Liliacul de vineri seara
Feteasca Alba Liliac
Pe cand eram student, seara de vineri era rezervata vizionarii filmelor de suspans si horror, cu toate variantele posibile: maniaci cu drujba, vampiri, strigoi, psihoze si torturi mentale, etc. Ajunsesem chiar un destul de rafinat cunoscator al genului, reusind sa fac diferenta intre abordari regizorale, clisee scenaristice si scene iesite din context. In destul de multe filme am intalnit liliecii ca si personaj, de cele mai multe ori in ipostaze negative -una din scene devenind un cliseu clasic si reluat de mii de ori: eroina isi ia inima-n dinti si intra in pestera/incapere subterana/camera intunecoasa si reuseste sa aprinda o faclie/lanterna/felinar, doar ca sa trezeasca un stol de lilieci care incep sa zboare in toate partile, starnind tipete ingrozite de-o parte si de alta a ecranului…
Am ras in coltul gurii cand mi-au revenit in minte aceste amintiri, pe cand admiram sticlele adanc infundate in frapiera, pregatite pentru degustare, purtand pe gatul prelung imprimat simbolul creaturii nocturne cu aripile larg deschise. Era greu de inchipuit un contrast mai evident, uitandu-ma imprejur: in loc de pivnita intunecoasa -sala din spate a magazinului Comtesse du Barry, in loc de umbre si ruine -rafturile frumos aranjate si tablouri pe pereti, in loc de tipete infricosate -clinchet de pahare fine si rasete discrete. Am stiut ca ma aflu in locul potrivit -la degustarea vinurilor Cramei Liliac– si cu un aer usurat am inceput sa fotografiez.
Cu vinurile de 2011 ale acestui nou producator am avut ocazia sa ma intalnesc la degustari in decursul acestui an, astfel ca am
Feteasca Neagra & Merlot Liliac
putut sa le urmaresc in evolutie. Asta primavara la prima intalnire erau inca proaspat imbuteliate si se obisnuiau cu spatiul stramt al sticlei, apoi in cadrul vizitei la crama am vazut viile procesul de fabricatie si le-am putut degusta in elementul lor, pe la mijlocul drumului spre echilibru. Le-am regasit in aceasta toamna mult mai mature si mai echilibrate, cu voci distincte si personalitati clar conturate.
Feteasca Alba si Feteasca Regala (ambele DOC Lechinta) au castigat mult in echilibru si finisarea aromelor. Pastrand aceeasi aciditate foarte ridicata si rest de bioxid de carbon (urmare a fermentarii pe drojdii naturale), au dobandit mai multa adancime si chiar putina complexitate in gust. Feteasca Regala a avut cel mai mult de castigat, trecand de la notele crude si ierboase de frunze rupte si iarba cosita la note mai pline de pajiste, flori de camp, iasomie si paie uscate. Au pastrat ambele postgustul putin citric, atipic pentru aceste soiuri dar extrem de vivace, care deschide apetitul.
Sauvignon-ul Blanc, intors de la concursul Decanter cu o medalie de argint, cred ca a trecut de faza necesara a „linistirii” la sticla si a intrat in perioada optima de consum. Ceea ce caracterizeaza acest vin este mirosul si gustul cu note de soc atat de pure, incat parca as avea nasul intr-un plic de ceai de soc. E mirosul acela tipic, pe care multi il cunoastem, de flori de soc culese la inceput de iunie si puse la uscat pe dulapuri, intinse pe hartie de ziar si apoi inchise in pungi de hartie maro. Un miros distinctiv si invaluitor, simplu si persistent, care se continua atat de firesc in gust parca gura si nasul ar fi un singur organ. Corpul este suplu si elastic, cu o aciditate ridicata dar nu excesiva, care lasa loc aromelor sa se ridice retronazal. Pe langa soc, mai gasim si pere de vara si coaja de mandarine. Este un vin rotund, echilibrat si direct, care compenseaza o oarecare lipsa de complexitate prin intensitatea aromelor.
delicatese Comtesse du Barry
Cupajul de Chardonnay cu Pinot Gris (in proportii egale) a fost cea mai mare supriza a serii. Strugurii vin de pe plantatia de la Lechinta, unde un mic lac aflat in apropiere favorizeaza formarea cetii in diminetile de toamna, concentrand aromele la nivelul pielitei boabelor. Astfel, cele doua soiuri si-au unit aromele, iar Chardonnay-ul , dupa trei luni in baricuri noi, a adus si contributia lemnului. E un alt stil de vin decat cele de mai sus, mai putin direct dar cu mai multa complexitate. Are nevoie de minute bune in phar ca sa se deschida, si o temperatura prea joasa de servire ii poate fi defavorabila. Odata incalzit usor insa, bogatia de fructe a Pinot Gris-ului (corcoduse, mere Golden, lamaie zaharisita) se completeaza perfect cu onctuozitatea si adamcimea Chardonnay-ului. Aciditatea ramane in planul doi, la o intensitate medie, si se simte mai ales pe final. Este un vin care cere mancare -confit de rata de exemplu, sau mai simplu, ciuperci gratinate si branza de capra.
Vinul rosu a fost reprezentat prin cupajul de Feteasca Neagra si Merlot. Desi se sune ca in nordul Transilvaniei strugurii
Sauvignon Blanc Liliac 2011
rosii nu acumuleaza destui antociani, si vinurile raman decolorate, acest vin are o roba destul de intensa, rosu-rubiniu cu vine groase violete. In ciuda faptului ca nu a avut nici un fel de contact cu lemnul, nasul abunda de aluzii si trimiteri -coaja de nuca, fum de lemne, chiar carbune, aceste arome fiind urmarea fermentatiei cu drojdii naturale. Ca si consistenta, este un vin catifelat si fara asperitati, taninii sunt fini si tinuti sub control, iar copul nu este foarte extractiv. Complexitatea se simte mai degraba la nivelul diversitatii aromelor (prune crude, visine, samburi de caisa, ghimbir, capere) decat la structura. Este construit simplu si curge pe gat usor, nu agreseaza gingiile si nu oboseste papilele.
Despre Nectarul de Transilvania am scris deja in acest articol, voi aminti doar ca contrastul a fost foarte brusc, de la vinurile acide si zgarcite in zahar de mai devreme, la acest bulgare de arome si dulceata. Degustatorii vor avea nevoie de o scurta pauza culinara, ca sa evite blocarea totala a simturilor.
Vinul din Cluj 
Pingback: Hainele noi ale Liliacului | Vinul din Cluj
Pingback: Sauvignon Blanc si extraterestrii | Vinul din Cluj