Decembrie rosu cu Bauer


Am incheiat aseara in modul cel mai interesant posibil „sezonul oficial” al degustarilor de la Crama Noastra: alaturi de Raluca si Oliver Bauer, reprezentand de data aceasta …Crama Bauer. Cu aproape fix sase luni in urma, in timpul vizitei la crama din Dragasani, gustam pentru prima data creatiile albe, respectiv Sauvignon Blanc, Sauvignonasse si Cramposie Selectionata, toate 2012.

vinuri Bauer
vinuri Bauer

Pe parcursul verii m-am tot „adapat” din aceste vinuri albe inedite, deosebite ca stil de alte vinuri din aceleasi soiuri care se pot gasi pe la noi. Si cu doar cateva saptamani din urma, ca un preludiu, incercam in premiera unul dintre vinurile rosii, celebrul deja P.V. 2010 al Cramei Bauer, intr-o companie foarte …artistica. Va dati seama ca interesul pentru portofoliul complet de vinuri rosii a fost maxim, date fiind precedentele, si astfel cele doua incaperi au fost pline pana la refuz cu degustatori insetati.

degustare la Crama Noastra
degustare la Crama Noastra

Aseara am avut ocazia sa degustam in premiera celelalte doua vinuri rosii ale „olteanului de neam german”, precum si un vin-surpriza:

Sauvignonasse 2012: mult schimbat si echilibrat fata de cum aparea asta vara. Acum e un bloc monolitic de mineralitate, intens si teapan, in care mana sculptorului a slefuit niste usoare contururi verzi si acide;

Sauvignonasse Bauer la Crama Noastra
Sauvignonasse Bauer la Crama Noastra

Merlot 2012: de pe plantatii de varsta medie (14-18 ani), a fost cules relativ tarziu, apoi aplicat un procedeu asemanator cu maceratia carbonica: boabele deschiorchinate dar intregi au fost macerate la rece in cuva de inox doua zile, apoi a inceput fermentatia cu drojdii naturale; fermentatia malolactica si maturarea s-a facut in butoaie de lemn de stejar romanesc, unde s-a petrecut si autoliza drojdiilor. Alcoolemia a urcat pana aproape de 15%, iar zaharul rezidual e la limita de jos a secului. A rezultat un vin cu arome intense si corp extractiv, dens. Aromatic, domina inca notele crude de fructe proaspete amestecate cu cele afumate ale lemnului. Per total, are textura, aromele si consistenta unei rosii grase coapte pe gratar (dupa cum se vede in imaginea de mai jos). Delicios, zic eu;

#ViaSandu
rosii la gratar cu verdeata

Cabernet Sauvignon 2012: viile mai tinere, cam 7-8 ani, si un stil de vinificatie asemanator cu Merlot-ul. Nivelul alcoolic e usor mai scazut -14.5%, si gustativ e mult mai aspru si taninos. Deocamdata e inca destul de verde, si simt inca un oarecare dezechilibru, mai ales la final, unde aciditatea o ia in sus, si apar niste note amarui. De pastrat;

Merlot si Cabernet Bauer
Merlot si Cabernet Bauer

P.V 2010. Petit Verdot e un soi poate chiar mai capricios decat Pinot Noir, si de aceea nu vom vedea prea curand o reiterare a acestui vin (am inteles ca recoltele 2011 si 2012 nu au dat rezultate satisfacatoare, abia 2013 are potential…). Domina aromele pamantii si intepatoare -gen telina ori ghimbir si piper alb. Neaparat trebuie aerisit ore bune, si cuplat cu preparte indraznete;

Petit Verdot Bauer 2010
Petit Verdot Bauer 2010

-surpriza serii a fost o Cramposie Selectionata 2013, demidulce, in avanpremiera adusa direct din crama. Usor tulbure inca de la resturile de drojdii, promite un nas cel putin pe masura editiei 2012, si un corp ceva mai dens. Cel putin asa mi s-a parut acum.

Avem promisiuni anul viitor pentru o Feteasca Neagra, pentru un roze din Novac … asa ca nu ne vom plictisi curand de vinurile de la Bauer.

7 comentarii

  1. A fost vinul meu preferat. In schimb cramposia nu m-a impresionat, o prefer pe cea clasica.
    Ce evenimente mai sunt prin Cluj luna aceasta?

    • Cred ca pe perioada sarbatorilor va fi destul de liniste, si activitatea degustativa se reia dupa 15 ianuarie. O sa anunt indata ce aflu.

Răspunde-i lui Mihai Oprea Anulează răspunsul